Subiectul relației dintre romi și stat în România postdecembristă poate fi considerat reprezentativ pentru a măsura apropierea sau depărtarea societății românești de două obiective majore: democratizarea, în anii ’90, respectiv europenizarea din deceniul următor – înțelegând prin aceasta integrarea nu numai într-o organizație ca Uniunea Europeană, ci mai ales într-un sistem de valori europene, având ca puncte cardinale democrația și statul de drept, dar și toleranța și solidaritatea socială. Cele două studii de caz pe care le propun sunt ilustrative pentru cele două perioade distincte. Întâiul, din primii ani ai României postdecembriste, se referă la conflictul interetnic petrecut în satul mureșean Hădăreni în 1993, soldat cu morți, răniți și distrugeri semnificative ale caselor romilor, de către comunitatea locală, români și maghiari deopotrivă; al doilea urmărește cazul cetățeanului român de etnie romă Romulus Mailat, acuzat de tâlhărirea și uciderea italiencei Giovanna Reggiani, în primul an de la aderarea României la Uniunea Europeană (noiembrie 2007) într-un alt stat membru, Italia. În ambele cazuri, problema a luat amploare, ajungând la soluții pe plan european. Analiza se concentrează în primă fază pe acțiunile reprezentanților statului român în aceste cazuri, iar în a doua pe dimensiunea europeană și din nou pe ce a făcut sau ar fi trebuit să facă România, ca stat democratic și respectiv european.
În primii ani de după perioada comunistă, care a fost caracterizată de politici de asimilare accentuată în rândul romilor (văzuți ca “problemă socială” și nerecunoscuți ca grup etnic minoritar de conducerea de partid și de stat), problematica romă a fost marginală, pe alocuri neglijată de autorități. Primii ani de după Revoluţia din 1989 se remarcă prin zeci de conflicte interetnice în care au fost implicați romii[1], în toată țara, dar cu preponderență în Transilvania[2], unul dintre cele mai cunoscute și în mod cert cel mai grav fiind cel petrecut în localitatea mureșeană Hădăreni în 1993. Au contribuit la aceasta resentimentele din perioada anterioară, vizavi de romi și de presupusa lor favorizare de către statul “asistențial”[3] comunist; dar și percepția unei părți a populației – care corespundea cu realitatea obiectivă – a unei perioade tulburi, în care autoritatea de stat fusese zdruncinată și ca atare se putea acționa fără teama unor consecințe prea severe.
Studiu de caz: “Hădăreni”
Primul studiu de caz al analizei noastre, “Hădăreni”, se concentrează pe două faze. Prima, evident, legată de conflictul interetnic propriu-zis din 19-20 septembrie 1993, soldat cu trei morți, dintre care doi prin linșare, iar unul decedat în urma incendierii casei în care se adăpostiseră – Rupa Lucian Lăcătuș, Pardalian Lăcătuș și Mircea Zoltan – și numeroase case distruse prin incendiere. A doua, pe implementarea Programului guvernamental de dezvoltare comunitară „Hădăreni”, stabilit prin Hotărârea de Guvern 523/2006, după soluționarea amiabilă dictată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul plângerilor a zeci de romi victime ale acestui conflict.
De-a lungul timpului, au existat numeroase critici din partea societăţii civile, vizând lipsa de implicare în gestionarea corectă a subiectului, de către autorităţile statului român – plecând de la lipsa de reacţie a poliţiştilor din localitate și chiar incitarea în timpul conflictului, până la realizarea anchetelor penale şi apoi instrumentarea proceselor. Astfel, un raport din 1996 al European Roma Rights Center nota că, la momentul întocmirii raportului, nicio persoană nu fusese trimisă în judecată pentru uciderea celor trei romi sau distrugerea caselor din Hădăreni: “În opinia Manuelei Ștefănescu de la Comitetul Helsinki român, procurorul responsabil de caz în 1994 a arestat câțiva dintre infractorii împotriva cărora existau suficiente probe, dar presiunile exercitate la nivel local l-au obligat să-i elibereze în cursul aceleiași zile. Cercetările făcute de Fédération Internationale des Droits de l’Homme în 1994 au ajuns la concluzia că, deși procurorul-șef a identificat ucigașii celor trei rromi, el s-a abținut să-i aresteze din cauza riscului de a crea agitație sau represalii din partea româno-maghiară”[4]. Raportul conchidea că, în urma cercetării cazurilor mai vechi și mai bine mediatizate de încălcări ale drepturilor omului în cazul romilor (raportul începea chiar cu Hădăreni, n.n.), “a ajuns la concluzia că autoritățile statului român nu a reușit să-și îndeplinească datoria fundamentală de a face dreptate victimelor încălcărilor drepturilor omului din rândul romilor”[5].
Probleme grave, în legătură cu cazul Hădăreni, atât în timpul intervenției forțelor de ordine, cât și în instrumentarea dosarului, reies din mai multe declarații de la dosarul penal care a ajuns pe rolul Tribunalului Mureș abia în 1997. Spre exemplu, din mai multe declarații ale celor arestați imediat după evenimente reiese că polițiștii localnici au avut o atitudine pasivă, iar unul dintre polițiștii din orașul apropiat Luduș, care au ajuns la fața locului după mai multe ore, a instigat mulțimea furioasă să dea foc caselor romilor, dar cu grijă, ca să nu afecteze și casele românilor, aflate în apropiere.
Astfel, inculpatul Bucur Petru a afirmat că localnicii le imputau polițiștilor “că nu au luat măsurile necesare la momentul potrivit ca să nu se ajungă la omor”, iar atunci unul dintre polițiști “a scos pistolul din buzunar și a spus <Mergeți fraților, să vedeți că nu sunt cu țiganii, veniți după mine, acesta este momentul răzbunării> și toată lumea l-a urmat pe acest polițist”[6].
Bucur Pavel, fratele lui Bucur Petru, de asemenea inculpat în dosar, a afirmat că polițiștii din sat, Moga și Șușcă, confruntați fiind cu “furia generală”, s-ar fi întors cu spatele către lumea adunată și “primul a spus: <Faceți ce vreți, noi nu putem nimic, din partea mea dați foc la case>. Atunci Achim Ioan care era lângă polițist și avea în mână o legătură de cânepă, a aruncat această legătură, pe care i-a aprins-o cineva (…) în casa lui Moldovan Lucreția pe geam”[7]. Din declarațiile lui Bucur Pavel reiese faptul că inițial în casa respectivă s-au refugiat cinci romi, doar doi dintre aceștia – Iliuță și Dăgală – au reușit să fugă. Referitor la polițiștii veniți de la Luduș, acesta a declarat că, dat fiind că mulțimea le reproșa că “sunt de partea țiganilor”, unul dintre ei (pe care l-a identificat ca fiind “cel șaten”) “a spus că el nu este cu țiganii și <haideți după mine, să le dăm foc>”[8]: “Moldovan Puiu și Budean [erau] foarte activi, respectiv îndemnau lumea să dea foc să termine ce au început. Pe casă erau deja aruncate cauciucuri aprinse, dar nu știu dacă acestea au fost aruncate de cele 2 persoane. (…) Precizez că în timpul întregii activități și prin porta voce (sic!) se repeta același îndemn respectiv <Fiți atenți la ce fel de case dați foc, să nu se incendieze casele țiganilor care sunt în apropierea caselor românilor pentru ca acestea din urmă să nu fie afectate, să se dea foc caselor de țigani izolate>” – din mașini ale căror numere nu le poate indica[9].
Într-o altă declarație, inculpatul Gall Nicolae – care a susținut că a fost arestat pe nedrept, întrucât nu se afla în Hădăreni la ora incendierii primei case, a numitei “Beța” (Moldovan Lucreția) și nici la omorârea celor trei romi, ci a ajuns după reprezentanții Poliției Luduș[10] – a făcut o descriere elocventă a atmosferei din sat, reluând ideea că unul dintre oamenii legii, teoretic cei care ar fi trebuit să acționeze în sensul aplanării conflictului, ar fi acționat exact pe dos. El a explicat atitudinea acestuia prin faptul că a avut la acel moment convingerea “că lumea așa cum era înarmată cu bâte, lemne, urma să-i agreseze pe cei doi polițiști”[11]: “Încă din dealul dinaintea localității Hădăreni am văzut foc în localitate și când am ajuns în fața barului meu am constatat că, casa numitei Moldovan Lucreția era în flăcări. Pe șosea în fața barului i-am văzut pe lucrătorul de poliție Drăghici și pe Pânzaru de la Poliția Luduș pe care-i anunțasem despre cele întâmplate în Hădăreni. Lumea din sat avea o atitudine de revoltă față de poliție și le reproșau celor doi că nu au luat toate măsurile pentru a evita incidente de acest gen. Am avut convingerea că lumea încearcă să-i agreseze pe cei doi, de fapt a început să-i agreseze și atunci împreună cu Bucur Vasile zis Tulai i-am dus în curtea barului. Probabil din pricina intenției mulțimii dezlănțuite sau din altă cauză Drăghici a scos pistolul și a spus <Fraților, sunt cu voi, haideți după mine, acum este momentul să vă răzbunați>. Împreună cu o parte din lume s-a îndreptat spre casa lui Lăcătuș Pardalian. Vreau să precizez că eu am discutat cu Bucur Vasile care se afla în mulțime și acesta a spus că doi țigani sunt morți”[12]. Gall Nicolae este persoana care a colaborat cu forțele de ordine – polițiști și jandarmi veniți de la Luduș. El a mai declarat că, la intrarea în Hădăreni, a văzut un grup de incendiatori care au fost opriți de jandarmi cu scuturile, dar că inculpații Bucur Pavel, Budean Vasile și Vescan Sorin nu se numărau printre cei care aveau substanțe inflamabile asupra lor[13]. “Mai precizez că în acest timp ardeau casele de țigani, respectiv majoritatea erau aprinse, ceea ce mă face să cred că erau mai multe grupuri de persoane care dădeau foc la case. Și eu am auzit pe șosea că din mașina poliției se făcea apel la populație <să se dea foc la casele de țigani, aveți grijă să nu ia foc satul>”, a declarat acesta, arătând însă că nu poate identifica mașina sau vorbitorul[14].
Un moment esențial în desfășurarea evenimentelor îl constituie linșarea romilor de către mulțimea dezlănțuită, moment în care iese din nou în evidență gestionarea necorespunzătoare a situației de către forțele de ordine. Astfel, potrivit lui Bucur Petru, când a ajuns, casa Lucreției Moldovan era în flăcări: mulțimea aștepta ca romii să iasă din casă, strigând “Ieșiți afară criminalilor”[15]. Conform propriilor declarații, el l-a ajutat pe polițistul Moga să îl încătușeze pe unul dintre romi (Lăcătuș Pardalian), după care acesta a fost atacat de mulțime: “toți aveau câte ceva în mână”. Bărbatul rom a fost lovit, chiar căzut fiind la pământ: “În momentul când victima legată la mâini a căzut, în jurul ei erau 30-40 de persoane, dar și strada era plină de oameni. Nu pot preciza câte persoane au lovit victima”[16]. Raportul medico-legal a stabilit că aceasta avea pe corp mai mult de 89 de lovituri[17].
Câteva dintre declarațiile de la dosar converg în ideea că procurorul “a scos de sub urmărire penală chiar principalii făptași”, iar probele din rechizitoriu nu corespund realității[18]. Cei doi frați Bucur l-au indicat pe șoferul lui Nicolae Gall, Achim Ioan zis Pedic sau Achim Vucu Sorin, ca fiind prezent la fața locului “cu benzină în două bidoane”[19]. Acesta nu a fost pus sub acuzare, Bucur Pavel scriind într-o declarație că îi dă de bănuit faptul că procurorul Liviu Moică, pe care l-a confruntat pe acest subiect, i-ar fi răspuns “Și ce vrei să zici, că am luat bani”[20].
Mai grav, Bucur Pavel – suferind de boli psihice – ar fi fost “țapul ispășitor”. Acesta a declarat în scris că “fostul comandant al Poliției Palade a chemat un grup de circa 10 reprezentanți ai satului cărora le-a spus în căminul cultural să nu-și facă probleme, cazul va fi rezolvat și, dacă va fi nevoie, va fi găsit răspunzător <nebunul satului>, adică eu și alți 2-3”[21]. Declarația lui a fost susținută de inculpatul Gall Nicolae, care a arătat că a fost prezent la ședința de la căminul cultural la câteva zile după producerea evenimentelor, la care “au participat mai multe persoane din cadrul poliției și justiției”: “În cămin s-au discutat cele 17 dosare care au fost pe rolul instanțelor din Târgu Mureș în care au fost implicați români, unguri și țigani din Hădăreni și văzând că lumea a fost nemulțumită, la ieșire fostul comandant al Poliției Palade a susținut că totul va fi mușamalizat dar că se va găsi un nebun ca țap ispășitor – singura persoană la care în sat i se spune <nebunul> este Bucur Pavel”[22]. Potrivit unui raport al asociației de drepturile omului APADOR-CH pe anul 1993, comandantul Inspectoratului Județean de Poliție al județului Mureș, colonelul Constantin Palade “a fost destituit și apoi trecut în rezervă datorită lipsei de profesionalism dovedite în cazul Hădăreni”[23], după ce conduita polițiștilor a ajuns să fie investigată de Parchetul Militar. Același raport subliniază că, deși aveau informații despre starea tensionată din sat, polițiștii de acolo nu au reușit să prevină linșarea și incendierile, dar nici cei circa 50-60 de polițiști ajunși ulterior la fața locului (în jurul orei 21, n.n.) nu au putut împiedica arderea a încă 12 case[24].
Cazul Hădăreni a fost urmat de procese atât pe latura penală – pentru omor de deosebit de grav au fost condamnați Bucur Pavel, Gall Nicolae, Bucur Vasile Dorel, Precup Severus Ioan, iar pentru distrugere persoanele menționate, alături de Bucur Petru, Budean Vasile, Furdui Simion, Bucur Vasile (zis Tulai), Bucur Nicolae (zis Hașchia), Bucur Iuliu și Vescan Olimpiu[25], cât și pe latura civilă[26]. Daunele materiale au fost stabilite de Tribunalul Mureș printr-o sentință pronunțată abia în luna mai a anului 2003[27], confirmată în 2004 de Curtea de Apel Târgu Mureș și Înalta Curte de Casație și Justiție[28], instanța stabilind că sumele cu titlu de despăgubire urmau a fi plătite în solidar de inculpați, chiar dacă un terț (adică statul) a refăcut între timp casele distruse, în unele cazuri la valoare mai mare decât cea inițială[29]. Totodată, s-a dispus sechestru asigurator pe bunurile inculpaților Gall Nicolae, Bucur Petru, Bucur Nicolae (zis Hașchia) – decedat în 2003, fără moștenitori, Budean Vasile, Bucur Iuliu, Vescan Olimpiu și Furdui Simion. După epuizarea dreptului intern (printr-o sentinţă a Curţii de Apel Târgu Mureş, rămasă definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au stabilit daune morale în valoare de 58.000 de lei pentru 17 victime, constituite în părţi civile, şi 130.000 de lei despăgubiri materiale, pentru un număr de 19 persoane), romii din Hădăreni, asistaţi de organizaţia de drepturile omului Liga Pro Europa, au dat în judecată statul român. De menționat că o singură persoană (Maria Bucur, soția supraviețuitoare a unui inculpat) a plătit sumele stabilite de instanță a fi plătite în solidar. În vara anului 2005 – când s-a trecut la executarea silită, inclusiv pe bunurile familiei care plătise – conflictul a fost la un pas de a se relua. Judecătoria Luduș a admis contestația la executare, decizie menținută de Tribunalul Mureș în ianuarie 2007[30].
În 2005, două sentinţe ale Curţii Europene a Drepturilor Omului le-au dat câştig de cauză romilor din Hădăreni care au acuzat statul român de încălcarea a nu mai puţin de 4 articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – cele referitoare la tratament inuman sau degradant (articolul 3), dreptul la un proces echitabil (articolul 6), respectarea vieţii private şi de familie (prin eşecul repetat al autorităţilor române de a stopa încălcările drepturilor reclamanţilor – articolul 8) şi discriminare (articolul 14)[31]. În cauza Moldovan și alții împotriva României de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, statul român a fost condamnat în 12 iulie 2005, în proces cu 7 dintre cei 25 de reclamanți[32], daunele materiale și morale fiind stabilite în cuantumul a 238.000 de euro. Pentru ceilalți 18, Curtea a decis anterior cu o săptămână soluționarea amiabilă, stabilind despăgubiri în valoare totală de 262.000 de euro, statul român angajându-se la o serie de măsuri de prevenire și combatere a discriminării și îmbunătățire a relațiilor dintre membrii comunităţii locale (romi, români şi maghiari) din localitatea Hădăreni. Programul de dezvoltare comunitară din Hădăreni, stabilit prin HG 523/2006, a fost emis “având în vedere angajamentele asumate de Guvernul României în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în domeniul protecţiei drepturilor omului, în special a minorităţii romilor, criteriu politic de aderare a României la Uniunea Europeană (s.n.), constând în adoptarea unor măsuri generale, în scopul prevenirii şi combaterii discriminării, prevenirii şi soluţionării conflictelor care pot genera violenţe, stimulării participării romilor la viaţa economică, socială, educaţională, culturală şi politică etc.”[33], stabilind măsuri concrete, menite să îmbunătăţească relaţiile dintre membrii comunităţii locale (romi, români şi maghiari) din localitatea Hădăreni, judeţul Mureş. Programul urma să se implementeze în 3 ani, dar numeroase probleme[34], inclusiv sincopele în finanţare, au făcut ca unele dintre obiectivele de investiții – între care un centru medical și o hală de producție a unor produse din beton, la care ar fi urmat să lucreze localnicii – să nu fie realizate nici măcar peste 10 ani, în 2016, iar unele case care au fost reconstruite să fie de calitate slabă. În luna martie a acelui an, Consiliul de Miniştri al CEDO a emis o rezoluţie în acest caz, apreciind că măsurile luate de autorităţi au fost totuși satisfăcătoare, în acelaşi timp transmițând o dispoziţie prin care a cerut raportări semestriale de la reprezentanţii statului român timp de încă 3 ani. Astfel, s-a pus punct cazului “Hădăreni” după nu mai puțin 25 de ani.
Studiu de caz: Romulus Mailat
În primul an de după aderarea României la Uniunea Europeană – octombrie 2007, Nicolae Romulus Mailat, un român de etnie romă care locuia în tabăra de romi din Tor de Quinto, a fost incriminat în legătură cu tâlhărirea și violarea italiencei Giovanna Reggiani, decedată ulterior la spital. Mailat a fost arestat, iar situația a declanșat un val de xenofobie și rasism, atât în România, cât și în Italia, în “instanța” opiniei publice și la nivel oficial.
La 1 noiembrie 2007, guvernul italian a adoptat un pachet de măsuri de siguranță de urgență care a permis expulzarea rapidă a cetățenilor străini, chiar și din statele membre ale UE[35]. În declarațiile oficiale, pachetul de măsuri de securitate a fost desemnat pentru combaterea criminalității pe teritoriul italian, permițând prefecților să emită ordine de deportare a imigranților criminali, fără aprobarea magistraților (!). În scurt timp, 4 cetățeni români au fost expulzați din Italia, ordinele fiind emise de prefectul de Milano, Gian Valerio Lombardi, în numele “siguranței publice”[36]. Alți 4 români au fost atacați de persoane mascate în parcarea unui centru comercial din Roma, iar o bombă artizanală a explodat într-un magazin care aparținea unui român, din apropierea Romei. Ziarul italian “La Republica” a raportat că municipalitățile din Roma, Milano, Napoli, Torino și Florența întocmesc liste cu persoanele care urmează să fie expulzate, numărul fiind în jur de 5.000. Primarul Romei de la acea vreme, Walter Veltroni (de la Partidul Democrat), a subliniat că 75% dintre faptele grave din oraș – agresiuni, furturi, violuri și chiar crime – au autori români, reluând teorii din Al Doilea Război Mondial care legau etnia romă de infracționalitate . “Aceștia nu sunt oameni care caută un mod de viață mai bun, ci o tipologie care are criminalitatea ca viitor principal”, a spus Veltroni[37]. El a susținut că autoritățile italiene trebuie să ridice această problemă la nivel european, iar autoritățile române trebuie să răspundă pentru ceea ce el a catalogat ca fiind o problemă politică. Unele ziare italiene s-au referit la Mailat drept “țigan” (“Zingaro”), altele ca “rom” sau “român”, dar cvasitotalitatea lor l-au catalogat drept criminal.
Nici în România situația nu a fost mai bună. De la oameni simpli la vedete, de la ziariști la politicieni sau reprezentanți ai statului, toți s-au poziționat public împotriva lui Mailat, deși acesta ar fi trebuit să se bucure de prezumția de nevinovăție și – în calitate de cetățean român – de protecție consulară. Momentul a scos în față prejudecățile pe care majoritatea le are față de minoritatea romă. Aproape nimeni nu l-a considerat în primul rând cetățean român. Fotbalistul Adrian Mutu, desemnat cel mai bun jucător al unei echipe italiene de fotbal, a declarat că i se pare greșit că o țară întreagă – România – și mulți români care trăiesc cinstit în Italia suferă din cauza ”unor criminali”. Liderul Partidului România Mare – de dreapta – Corneliu Vadim Tudor, a cerut pedeapsa maximă pentru Mailat, la care s-a referit drept “acest țigan criminal”. În 7 noiembrie 2007, prim-ministrul de atunci al României, Călin Popescu Tăriceanu, a exprimat condoleanțe în numele poporului român, familiei Giovannei Reggiani și “profundul său regret pentru crima săvârșită”, în ciuda faptului că nu exista încă o sentință de condamnare a lui Mailat. În unele publicații românești, originea etnică a lui Mailat a fost folosită pentru disociere, iar pe agenda publică a reapărut ideea ca membrii minorității în cauză să nu mai fie numiți romi, ci “țigani”, de acum înainte, pentru a evita orice confuzie între aceștia și majoritatea românească[38].
În 15 noiembrie 2007, Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu privire la Directiva 2004/38/CE (privind dreptul cetățenilor Uniunii și al membrilor familiilor acestora de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre). Rezoluția PE a reafirmat principiul libertății de mișcare și a invitat România și Italia să coopereze în anchetele penale și, în același timp, să combată orice manifestare rasistă sau xenofobă. Autoritățile italiene au decis să retragă decretul de expulzare în decembrie 2007. În ciuda multor întâlniri ale autorităților române și italiene, situația a escaladat din nou în scurt timp. Un alt decret al Guvernului italian a fost emis câteva luni mai târziu, acesta permițând amprentarea persoanelor care locuiau în taberele de romi, în special a nomazilor, sub pretextul unui recensământ. Crucea Roșie Italiană a acceptat să asiste guvernul italian în această acțiune. În iulie 2008, Parlamentul European a intervenit din nou, recomandând retragerea acestui nou decret. Unele ONG-uri au protestat împotriva acestei noi măsuri care a încălcat drepturile omului și au acuzat noul guvern italian și pe ministrul de Interne (Roberto Maroni, de la formațiunea extremistă Liga Nord) de fascism. Un an mai târziu, în 2008, Ministerul Afacerilor Externe al României a lansat o campanie menită să arate opiniei publice italiene “că românii și România înseamnă mult mai mult decât criminalitate”, cum a declarat Oana Marinescu, director general pentru Diplomație Publică la acest minister[39]. În octombrie 2008, sociologul italian Marzio Barbagli a publicat cartea “Imigrație și criminalitate” în care a susținut că Partidul Democrat și chiar serviciile secrete italiene au orchestrat campania în cazul Mailat, pentru a discredita România și a câștiga alegerile din acel an[40]. El a subliniat că numărul infracțiunilor comise de români în Italia este mai mic decât acțiunile criminale comise de albanezi și populația slavă, acuzând guvernul italian că a răspândit intenționat xenofobia în țara sa. Însuși Mailat a susținut în timpul procesului că este doar un țap ispășitor. Romulus Mailat a fost condamnat într-o primă etapă la 29 de ani de detenție, însă procuratura italiană a cerut și a obținut în final, în aprilie 2010, pedeapsa închisorii pe viață. El a fost extrădat și se află la acest moment deținut într-o închisoare din România.
Concluzii
Cazurile “Hădăreni” și “Mailat”, deși petrecute în perioade diferite și la nivele diferite – într-un sătuc din România, respectiv într-o metropolă – ilustrează faptul că există un substrat rasist pregnant la nivel societal. De asemenea, drumul anevoios către democratizare și respectiv europenizare. Trebuie subliniat faptul că, în ambele cazuri, statul român a eșuat în obligația sa – de fapt nici nu și-a pus problema – de a proteja drepturile cetățenilor proprii, români de etnie romă. E de remarcat faptul că, în preajma aderării la Uniunea Europeană și pusă în fața unei condamnări iminente, România a optat pentru o soluționare amiabilă, asumându-și un program comunitar pe care nu l-a realizat în termenul la care s-a angajat și care s-a derulat cu multiple probleme, ceea ce a determinat protestul unor personalități publice și din partea societății civile[41]. Dar, așa cum a arătat cazul Mailat, problema nu este doar în România. După 1989, s-a produs ceea ce a fost catalogat drept “valul trei de migrație” al romilor din România înspre Occident, însă trebuie spus că nici acolo, de multe ori, romii nu au fost primiți cu brațele deschise. Mai mult, o parte dintre țările occidentale / europene au reacționat oferindu-se să plătească pentru repatriere, exact ca în Evul Mediu, când unele au plătit pentru a fi ocolite de romi.
În România, în ciuda existenței unor programe guvernamentale și a unor măsuri afirmative pentru cetățenii români de etnie romă[42], această comunitate continuă să se confrunte cu probleme acute, mai ales de ordin social: mizerie, lipsă de perspective determinată de condițiile precare de educație și de muncă; analfabetism, segregare, lipsa actelor de acte identitate, a celor de proprietate, rată crescută de infracționalitate etc. Lideri din rândul comunității se referă la încercările de leadership, inclusiv politic, ca la un eșec și acuză fraudarea fondurilor care ar fi trebuit să susțină ridicarea socială a membrilor acestei etnii și totodată statul român că nu face – sau nu face suficient în acest sens[43]. Problemele, începând de la discriminare și rasism, sunt multiple și e nevoie de multă implicare și responsabilitate în aplicarea cadrului legal pentru ca politicile publice referitoare la romi să fie coerente, puse în practică corespunzător, pentru ca să se vadă rezultatele.
BIBLIOGRAFIE
Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I și II, dosar 7081/1621/2001, vol. I.
Pons, Emmanuele, Țiganii în România. O minoritate în tranziție, (București: Editura Compania, 1999).
Haller, István, “Cazul Hădăreni”, Altera, 7 (1998).
Szente, Veronika L., “Sudden Rage at Dawn: Violence against Roma in Romania”, European Roma Rights Center, Country Reports Series, 2 (1996).
Vincze, Eniko, “Român – rom – țigan”, Criticatac (2011).
http://www.monitoruljuridic.ro
https://www.facebook.com/106062075503413/videos/628656678684287
NOTE
[1] Vezi în acest sens Emmanuele Pons, Țiganii în România. O minoritate în tranziție (București: Editura Compania, 1999).
[2] Potrivit activistei rome Nicoleta Bițu, organizația Romani Criss a documentat conflicte interetnice postdecembriste în aproape 30 de localități din România, iar concentrația cea mai mare de conflicte a fost pe teritoriul Transilvaniei, “unde români și maghiari s-au aliat împotriva romilor”. Potrivit acesteia, punctul în care cădeau de acord românii și maghiarii “erau să-i gonească pe romi din localitățile respective”: “Două popoare care istoric nu s-au înțeles, românii și maghiarii, când vine vorba să-i urască pe romi, se înțeleg foarte bine” – Nicoleta Bițu, întâlnire online cu titlul “Romani Criss. O moștenire a mișcării civice a romilor”, episodul II, 7 august 2022. Disponibil online la adresa https://www.facebook.com/106062075503413/videos/628656678684287.
[3] În România a existat o politică asimilaționistă din partea autorităților comuniste, preocupate de sedentarizarea romilor și determinarea lor să renunțe la traiul tradițional, “integrarea” lor în societate, prin oferirea de locuințe, educație și locuri de muncă – ce-i drept, de cele mai multe ori, prost plătite, în baza unei școlarități precare sau a dezinteresului pentru meserii moderne sau program fix. Probleme acute, mai ales de ordin social, în ciuda implementării acestor măsuri, se regăsesc în documente oficiale ale statului comunist român referitoare la problematica romă și politicile experimentate, din anii ’70. Eșecul acestor măsuri a făcut ca romii să aibă în continuare o condiție socială marginală și să se confrunte cu discriminarea societății românești, o mare parte a acesteia considerând că romii sunt favorizați, mai exact că statul le dă ajutoare sociale care însă nu rezolvă problemele existente (infracționalitate, lipsa unei meserii stabile, lipsă de educație). Și în prezent romii sunt percepuți drept o minoritate-problemă, care, în loc să muncească, preferă să facă copii, pentru a primi ajutoare sociale, iar în afară drept cei care „ne fac de râs” prin comportamente legate de furturi, cerșetorie, prostituție etc.
[4] Veronika L. Szente, “Sudden Rage at Dawn: Violence against Roma in Romania”, European Roma Rights Center, Country Reports Series, 2 (1996): 7.
[5] Szente, V, “Sudden…”, 7.
[6] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, ff. 116-118.
[7] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, ff. 112-113.
[8] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, f. 113.
[9] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, f. 114.
[10] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, ff. 5-53 și 119-121. Gall și-a explicat lipsa prin faptul că el l-a transportat la spitalul din Luduș pe Crăciun Chețan – cel care a fost înjunghiat de romi, ceea ce a declanșat revolta generală în sat, indicând faptul că s-a întors în jurul orei 19,00-19,30.
[11] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, f. 119.
[12] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, f. 119.
[13] În acest dosar au fost inculpați Bucur Pavel, Bucur Petru, Gall Nicolae, Bucur Vasile Dorel, Precup Severius Ioan, Bucur Vasile, Bucur Nicolae, Bucur Iuliu. Vescan Olimpiu, Budean Vasile și Furdui Simion au avut calitatea de suspecți.
[14] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, ff. 119-121.
[15] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, f. 117.
[16] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, ff. 116-117.
[17] http://www.proeuropa.ro/comunicat14_en.html. Accesat în 09.11.2022. Comunicatul Ligii Pro Europa menționează că prezența atâtor leziuni pe corp e “un lucru extrem de rar în astfel de cazuri”.
[18] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, ff. 55-57.
[19] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, f. 117.
[20] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, f. 57.
[21] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, f. 115.
[22] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. I, f. 121.
[23] https://apador.org/en/aspecte-privind-evolutia-situatiei-drepturilor-omului-in-anul-1993-si-reactiile-apador-ch/.
[24] https://apador.org/en/aspecte-privind-evolutia-situatiei-drepturilor-omului-in-anul-1993-si-reactiile-apador-ch/.
[25] Descrierea faptelor, așa cum a fost reținută de instanță: au fost linșați Lăcătuș Rîpa Rupian și Lăcătuș Pardalian și a fost împiedicat prin lovituri de mulțime să iasă din casa lui Moldovan Lucreția (zisă Beța), murind carbonizat Zoltan Mircea, după care grupuri de oameni au plecat apoi în sat să incendieze casele romilor. Cauza penală a primit sentința penală nr. 157/1998 a Tribunalului Mureș, 6/15 ianuarie 1999 a Curții de Apel Târgu Mureș și decizia 425/23 noiembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție Secția Penală, care a admis recursurile inculpaților, schimbând încadrarea juridică. Vezi în acest sens Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. II.
[26] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 7081/1621/2001, vol. I.
[27] Deschiderea dosarelor la câțiva ani de la producerea evenimentelor a fost reclamată de organizații ale drepturilor omului precum Liga Pro Europa, care a acuzat presiuni politice – vezi în acest sens Haller István, “Cazul Hădăreni”, Altera, 7 (1998), pp. 106-123.
[28] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. II, ff. 690-696.
[29] Arhiva Tribunalului Mureș, dosar 5153/1997, vol. II, ff. 606-623.
[30] https://www.mediafax.ro/justitie/romii-din-hadareni-din-nou-la-cedo-943374.
[31] http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf.
[32] http://www.monitoruljuridic.ro/act/hotarare-nr-2-din-12-iulie-2005-definitiva-la-30-noiembrie-2005-in-cauza-moldovan-si-altii-impotriva-romaniei-emitent-curtea-europeana-a-70661.html.
[33] http://lege5.ro/Gratuit/ha2tanru/hotararea-nr-523-2006-pentru-aprobarea-programului-de-dezvoltare-comunitara-in-localitatea-hadareni-judetul-mures-pentru-perioada-2006-2008.
[34] Agenția Națională pentru Romi, “Raport de evaluare a programului <Hădăreni>” (2012), http://www.anr.gov.ro/docs/rapoarte/Raport%20de%20evaluare%20a%20programului%20Hadareni_ro_en.pdf.
[35] https://www.theguardian.com/world/2007/nov/02/italy.international.
[36] https://www.mediafax.ro/social/au-fost-semnate-primele-patru-ordine-de-repatriere-a-unor-romani-1023431.
[37] https://english.hotnews.ro/stiri-archive-1750189-romanian-rapes-and-kills-italian-woman-officials-retaliate.htm.
[38] Mai multe despre acest subiect, în Eniko Vincze, “Român – rom – țigan”, în Criticatac, 11 ianuarie 2011, https://www.criticatac.ro/roman-%e2%80%93-rom-%e2%80%93-tigan/?fbclid=IwAR3pst7OxAII-JVnFcrtxnHtiD71p6dDSiucOplPrEvTmJk_WszisUjylyA. Ideea apare periodic pe agenda publică românească, susținută de proiecte de lege privind revenirea la termenul de “țigan” în loc de “rom”, cu aceeași motivație, sau de petiții online cu același subiect. Vezi și https://www.petitieonline.com/schimbarea_numelui_din_rrom_inapoi_in_tigan?fbclid=IwAR3m52OxX6HZ9_MG9-m76n_zcjB7m9EAsXE5uDsH2abCWckYoGrWYJHpmWc.
[39] Campania nu pare să fi avut rezultate de durată, întrucât incidente împotriva romilor din Italia continuă să aibă loc periodic. Doar în ultimii ani, ministrul de Interne al partidului de extremă dreapta Liga Nord, Matteo Salvini, a lansat atacuri rasiste împotriva celor pe care i-a numit “țigani murdari”, amenințând cu demolarea locuințelor lor, iar un protest violent, cu incendieri, s-a înregistrat în zona Torre Maura din Roma, după ce câteva familii de romi s-au mutat în această zonă.
[40] https://www.mediafax.ro/externe/cazul-mailat-a-fost-folosit-pentru-a-discredita-romania-3339823.
[41] Spre exemplu, Haller Istvan, cel care a asistat romii din Hădăreni prin Liga Pro Europa în procesul de la CEDO, membru în Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anunțat că intră în greva foamei în 2008, nemulțumit de nealocarea fondurilor promise. Vezi în acest sens https://www.mediafax.ro/social/istvan-haller-de-la-cncd-in-greva-foamei-3255420.
[42] Decada de incluziune a romilor, strategii guvernamentale dedicate, locuri speciale la nivel liceal și universitar, inspectori și mediatori școlari, mediatori sanitari pentru romi, reprezentanți ai romilor la nivelul autorităților publice locale și al prefecturilor și în Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, un loc de deputat al minorității, instituții precum Agenția Națională pentru Romi și Centrul național de promovare a culturii rome Romano Kher.
[43] Vezi în acest sens manifestul organizației ARESEL din anul Centenarului României, 2018.
