1. Introducere

În lucraeea de față ne propunem observarea unei comunități de romi din orașul Ploiești, în urma căreia să analizăm din persepectivă lingvistică și culturală diferite aspecte ale coexistenței diferitelor neamuri de romi prezente în această comunitate: pletoși, moraci, ursari, vătrași, precum și relația dintre populația de romi și cea de români. Astfel, principalele obiectve ale articolului urmăresc, pe de o parte, felul în care neamurile de romi interacționează între ele, iar pe de altă parte, mecanismele prin care cele două categorii entice, romi și români, prezente în egală măsură în comunitate, se influențează reciproc din punct de vedere cultural, lingvistic, social, sau chiar religios. Totodată, ne propunem să stabilim și factorii care au condus la aceste eventuale influențe, încercând, de asemenea, să trasăm posibile direcții în care aceste influențe se îndreptă.

Punctual, una dintre tematicile articolului va urmări influența limbii și culturii române asupra limbii și culturii romani, obiectivele în acest sens, având în vedere cuantificarea gradului de asimilare culturală și lingvistică, ca urmare a presiunii culturale și lingvistice exercitate de limba și cultura română asupra limbii și culturii romani. Astfel, vom încerca să stabilim gradul de utilizare a limbii romani, în raport cu limba majoritară, plecând de la premisa unei scăderi în frecvența utilizării, datorate fenomenului de asimilare lingvistică și culturală, cercetarea având în vedere și eventualele modificări de la nivelul limbii romani, ca urmare a acestui fenomen.

Urmărind cealaltă direcție a influenței dintre cele două limbi și culturi, obiectivul este centrat pe inventarierea aspectelor care indică amprenta culturii și a limbii romani asupra limbii și culturii române, dezvoltând în acest sens o analiză a termenilor de origine romani prezenți în limba română utilizată în comunitate.

Din punct de vedere metodologic, pentru identificarea și analiza elementelor de natură lingvistică și culturală care vizează fenomenele de interculturalitate prezente în comunitatea Bereasca, pentru lărgirea sferei de interpretare, am realizat și o serie de interviuri în 10 familii/ gospodării de romi din comunitate. Interviul a fost unul semi-strtucturat care a inclus o serie de întrebări prestabilite, care se regassc în anexă.

1.1 Aspecte terminologice. Etnonimele rom și țigan.

Dată fiind situația comunității analizate, în care sunt întâlniți, atât de către etnicii romi, cât și de către etnicii români, ambele denominații, rom și țigan, considerăm oportună abordarea acestei problematici în partea introductivă a articolului, pe de o parte pentru a reconfirma argumentele folosirii termenului rom, iar pe de altă parte, pentru a contextualiza utilizarea termenului țigan în comuniatea analizată, precum și în societate ca ansamblu.

Astfel, termenul țigan este un termen de origine greacă (greaca medie), dezvoltat de la cuvântul atinganos care însemna „de neatins, impur”, făcând trimitere, pe seama acestor înțelesuri, și la o sectă religioasă considerată eretică în comunitățile grecești[1]. Apariția, existența și mai ales persistența acestui nume în comunitatea analizată și în spațiul românesc ca ansamblu poate fi explicată prin analiza mai multor factori. Un prim factor ar fi cel de natură istorică, cel mai ilustrativ exemplu în acest sens fiind documentele din perioada medievală, unde, încă de la prima atestare, romii sunt identificați cu termenul ațigani, pentru prima dată într-un document din Țara Rromânească din anul 1385, în care voievodul Dan I face o danie către mănăstirea Vodița, dăruind printre altele și „40 de sălașe de ațigani”^[2]. Mai departe, cu fiecare atestare, acest termen apare pe întreg cuprinsul documentelor medievale. De observat în exemplele de mai sus forma Ațigani, cu particula A (cu sens privativ) de la începutul cuvântului care face trimitere directă la forma grecească atinganos, acest aspect morfologic susține încă o dată etimologia greacă a termenului țigan, precum și sensul peiorativ.

Extinzând analiza etimologică a termenului, discuția ne împinge înaintea primelor atestări documentare ale romilor în spațiul românesc, factorul istoric având astfel o implicație mult mai îndelungată în utilizarea termenului țigan. Putem presupune, astfel, că această populație a purtat acest nume cu mult înaintea sosirii lor în spațiul românesc, termenul țigan având un impact major atât pentru cei din afara categoriei etnice denumite, cât și pentru cei din interiorul comunității etnice, care, cel mai probabil foloseau acest nume în exprimarea din limbile cu care intrau în contact (inclusiv limba română când au ajuns în spațiul românesc). Termenul țigan, însă, nu este folosit și în limba romani, identificarea și apartenența etnică marcându-se exclusive prin termenul rrom „bărbat de etnie rrromă” și rromni „femeie de etnie rromă”.

Tot prin analiza factorului istoric ar trebui aduse în discuție cel puțin alte două momente istorice importante, primul dintre acestea fiind Dezrobirea romilor. În documentele care consemnează acest eveniment, însă, este folosit tot termenul țigan:

„Legiunea pentru emaniciparea tuturor țiganilor din Principatul Românesc.

Art. 1. Robia este desființată. Oricare țigan care să află astăzi în această categorie să eliberează și să va înscri îndată între dajnicii Statului”[3].

Cel de-al doilea moment istoric important care pune în evidență termenul țigan îl reprezintă Deportarea romilor în Transnistria, citând pentru acest exemplu dinr-un raport al inspectoratului jandarmeriei: „Situație privitoare la evacuarea țiganilor nomazi și nenomazi în Transnistria.

Toate aceste exemple pun în evidență utilizarea termenului țigan în documente administrative, oficiale, începând cu cele din perioada medievală, continuând cu cele din perioada dezrobirii și apoi cele din perioada deportărilor în Al Doilea Război Mondial, în totalitate, aceste menționări oficiale consolidând uzanța folosirii termenului țigan în spațiul rromânesc, atât la nivel administrativ, cât și la nivelul societății ca ansamblu.

Un alt factor prin care termenul țigan s-a împământenit în limba română și în mentalul colectiv este factorul lingvistic, o influență majoră în acest sens având-o cuvintele derivate, precum: țigănie, țigănime, țigănos, a se țigăni etc. Tot în plan lingvistic, aria de răspândire ca utilizare a termenului țigan a fost extinsă și printr-o serie de antroponime[4], precum: Țigan, Țiganu, Țigăncea, Țigana, Țigănușa, sau toponimele: Țigănești, Făgetul Țiganului, Fântâna Țiganului, Țigăncele etc. Existența acestor nume în onomastica românească nu fac altceva decât să ateste utilizare extinsă a termenului la nivelul limbajului comun.

Pentru termenul țigan ar mai trebui adus în discuție încă un factor, unul multiplu, care îngobează aspecte ligvistice, sociale și identitare, acest factor fiind pus în primul rând în relație cu romii nevorbitori de limba romani, dar și cu cei care vorbesc limba romani și care în conversațiile din limba română, situație întâlnită și în comunitatea analizată, dar și în alte comunități, se declară a fi țigani:

„Noi nu suntem rromi, pentru că nu vorbim limba ţigănească. Noi suntem țigani «de mătase», pentru că vorbim doar limba română. Noi nu ştim altă limbă. Noi ne-am declarat români” – Vasile Hanţ (42 de ani), liderul romilor din Prislop”.[5]

„Mie să-mi spuneți țigan, nu rrom, romi sunt ăia de la București” – argintar, 37 de ani, 10 clase, Alexandria (județul Teleorman); „Sunt țigan, nu rrom, așa am apucat” – ursar, 58 ani, 5 clase, Buzău (județul Buzău); „Noi suntem rromi adevărați nu rromi dintr-ăia făcuți” – boldeancă, 67 ani, 4 clase, București; „Țigani, de unde până unde rromi?” – vătraș, 29 ani, 10 clase, Găgești (județul Vrancea)”^[6].

Din păcate, pe lângă această situație care vizează mai mult aspectul comunitar al întrebuințării cuvântului țigan, și în plan științific acest termen a fost și este încă prezent, o serie de lucrări, mai vechi sau mai noi, folosind chiar și în titlu acest etnonim: Schiţă despre țigani[7]; Țigani din România[8]; Țigani în istoria României^[9]; Robia țiganilor în Țările Române. Moldova[10] etc.

Considerăm, însă, folosirea termenului țigan în lucrările științifice ca fiind improprie, cu excepția, poate, a situațiilor particulare în care acest lucru se impune, cum ar fi referințele pentru anumite perioade istorice, cum ar fi sclavia romilor în spațiul românesc și înregistrarea „robilor țigani” în documentele medievale. În rest, chiar și pentru cercetări de teren în comunitățile de romi în care, din păcate, termenul țigan este încă utilizat, cum se întâplă și în cazul comunității analizate în articolul de față, identificarea populației entice analizate se va face folosind termenul rom.

2. Scurt istoric al comunității

Cartierul Bereasca este situat în estul orașului Ploiești, între râul Telejen și prâul Dâmbu, fiind izolat totodată de restul orașului printr-un pod peste calea ferată care face legătura cu zona limitrofă denumită Bariera Bucov.

La 1830, zona este amintită ca moşie a boierului Nicolae Bălăceanu, fiind situată pe teritoriul comunei Ploieştiori și având satele Bereasca de Jos şi Bereasca de Sus. Abia la 1820, după ce s-a luat decizia înfiinţării „Cartierului Demobilizaţilor”, această parte a satului Bereasca a devenit o suburbie, un cartier al orașului Ploieşti. Denumirea de Cartier al Demobilizaţilor are legătură cu fenomenul care a avut loc în urma războiului ruso-turc, dintre anii 1828-1829, când numeroşi bulgari s-au refugiat în zonele limitrofe, inclusiv în Ţările Române. Astfel, la data de 12 iulie 1830, sunt înregistrate la Călăraşi 320 de familii (820 de bărbaţi şi 772 de femei), majoritatea familiilor venind din oraşul Sliven, situate în partea de Est a Bulgariei. La sosire, aceștia au cerut în mod expres să se aşeze în oraşul Ploiești, cunoscând denumirea acestui oraș în urma relațiilor economice avute cu ploieștenii care frecventau târgurile bulgare din regiunile Gabrovo, Trânovo şi Sliven. Alegerea carierului Bereasca s-a datorat faptului că aceștia, desi erau numeroși, doreau să stea compacți. Drept urmare, în anul 1830, administrația orașului Ploieşti le-a aprobat cererea de a-şi întemeia comunitatea în Bereasca, zonă ce ar fi urmat să se numească chiar „Slivinul Nou“. În 1838 însă, baronul moşiei, căreia îi era arondată și Bereasca, pe numele său Sachelarie, îi supune pe bulgari la clacă și impozit, amenințându-i cu pedepsele aspre ale vremii, printre care și afumarea cu ardei iute. Dar bulgarii nu au acceptat, obişnuiţi mai ales și cu libera circulație dintr-un târg în altul. Astfel că bulgarii au hotărât să plece. „Au pregătit fuga în aşa fel, încât, în două-trei săptămâni, până în Sf. Gheorghe 1838, oraşul Slivina Nouă a rămas efectiv pustiu. 216 case şi prăvălii, chiar şi biserica au fost demolate bucată cu bucată şi încărcate în căruţe mari, trase de patru cai, au cărat după ei oile, vitele, păsările şi tot calabalâcul. S-au risipit care încotro în ţară. Mulţi, însă, au venit în Ploieşti şi îi vom găsi amestecaţi cu orăşenii, în mahalalele Sf. Ioan, Sfinţii Împăraţi şi, masiv, în Sf. Vineri, unde au întemeiat aşa-zisa Piaţă Sârbească”^[11].

De remarcat și faptul că din zona orașului Sliven, printre familiile de Bulgari e posibil să se fi aflat și etnici romi, zona fiind recunoscută pentru numărul seminificativ de romi din regiune, care s-a păstrat până și astăzi, la recensământul din 2011 înregistrând 6,18 % din populația totală a orașului[12].

3. Descrierea nemurilor de romi prezente în comunitatea Bereasca

După cum am amintit mai sus, cele trei neamuri de romi din comunitatea cuprinsă în cercetarea noastră sunt moraci/ burcași, pletoși și lăieșii. Moracii/ burcașii mai sunt cunoscuți și sub numele de cocalari, denumire provenită din cuvântul de origine romă kokalo(s), tradus prin „os”, făcând astfel referire la unul dintre meșteșugurile cu care acest neam de romi s-a îndeletnicit în trecut, și anume prelucrarea folosind ca materie primă osul a unor obiecte precum cele uz casnic, decorative, sau de toaletă, dintre care se disting pieptenii, dar și obiecte de vânătoare, sau de cult, printre care și sfeșnice. În prezent, o parte a moracilor din Bereasca se ocupă cu colectarea de materiale reciclabile (metale și plastic) și comercializarea acestora în centrele de colectare, o altă parte fiind angajată în serviciul de salubritate al orașului, ca șoferi sau manipulatori.

Pletoșii sunt asociați cu supracategoria nemului de romi al căldărarilor, identificând ca loc de baștină pentru grupurile sosite în Bereasca zona Galațiului și comunitățile de romi de acolo. Aceștia sunt vorbitori de limba romani, dialectul căldărăresc, și păstrători ai unor tradiții și obiceiuri specific acestui neam de romi, cum ar fi obiceiurile legate de nuntă, prin căsătorii la vârste relative mici, 15, 16 ani, acordarea de zestre băiatului și mutarea ulterioară a miresei în familia lărgită a soțului. O altă tradiție păstrată și valorizată de către pletoși este cea a judecății rome, care se realizează în cadrul unui stabor, cu valoarea de divan, tribunal rom în care o persoană sau o situație este dezbătută, cu argumente pro și contra, cu drepturi la cuvânt prin susținerea unei părți sau a celeilalte, martori și în final judecarea situației de către un consiliu format cel mai adesea din persoanele în vârstă, respectate și cu un anumit statut în comunitate, așa numiții pakivale rroma (romi respectabili, cinstiți, onorabili și cărora li se acordă încredere). După 1990 se remarcă emigrarea masivă a familiilor de pletoși în țări precum Germania, Italia sau Franța, și revenirea acestora în comunitate doar pentru scurte perioade de timp, prilejuite de evenimente punctuale, nunți, înmormântori, judecăți rome, acasă rămânând de principiu persoanele în vârstă și copiii.

Despre lăieși putem spune în primul rând că aceștia intra în categoria romilor vătrași^[13], mai ales dacă ne raportăm la criteriul lingvistic, luând în calcul faptul că lăieșii nu mai vorbesc limba romani. Pe lângă aspectul lingvistic, romii lăieși nu mai practică tradițiile și obiceiurile practicate de alte neamuri de romi, fiind din acest punct de vedere puternic asimilați de către cultura românească. Drept urmare, aceștia practică o serie de tradiții și obiceiuri, legate de nuntă, botez, înmormântare, sau sărbători religioase calendarisice preluate din cultura românească, cel mai adesea asociate cu biserica ortodoxă. Ca meserii, lăieșii, cei mai mulți sunt foști lucrători în fabrici în perioada regimului comunist, astăzi desfășoară diverse activități profesionale în oraș sau în împrejurimi. Tot din categoria lăieșilor se desprinde și ramura romilor lăutari, care a existat și în trecut și care se păstrează până și astăzi, existând încă familii renumite în păstrarea tradiției de a cânta la un instrument, precum acordeonul, vioara sau țambalul.

Ca repartizare geografică în cadrul comunității, realizată în mod natural, remarcăm faptul că moracii ocupă în mare parte Bereasca de sus, în vreme ce pletoșii sunt situați exclusiv în Bereasca de jos. Iar lăieșii apar răspândiți în ambele zone ale carierului, chiar și pe străzi sau zone în care nu sunt prezenți alți romi, lucru care nu se întâmplă în cazul moracilor sau a pletoșilor, care sunt așezați în zone compacte.

Din punctul de vedere al religiei practicate, cei mai mulți dintre lăieși sunt creștini ortodocși, la fel și moracii. În rândul pletoșilor, în schimb, se remarcă trecerea la cultul penticostal a unor familii lărgite, fenomenul fiind în creștere în perioada ultimilor ani. Totodată, au aderat la această religie și unele familii de lăieși și moraci, întâlnirile de la lăcașul de cult dintre cele trei neamuri de romi fiind și prilejul cu care aceștia ajung să interacționeze, în rest existând o oarecare distanță socială între lăieși, moraci și pletoși. Un alt spațiu în care romii se mai întâlnesc este și școala, unde, pe de o parte, se întâlnesc și interacționează copiii, iar pe de altă parte, ajung să interacționeze și părinții, în cazul elevilor, și ca urmare a interacțiunii crescute dintre ei, foarte interesant fiind de observat fenomenul prin care sunt preluate diverse elemente culturale de la un neam de romi la altul, cum ar fi limba romani care ajunge să fie cunoscută, la nivelul unor cuvinte și expresii uzuale, și de către lăieși, care nu mai vorbesc limba romani acasă cu părinții. De menționat și faptul că în școală nu este studiată limba romani, deși numărul elevilor romi este repreentativ, studierea limbii romani, precum și a istoriei și culturii romilor putând crește, în opinia noastră, gradul de coeziune, atât între elevii romi proveniți din diferitele neamuri, cât și între elevii romi și români.

4. Interferențe lingvistico-culturală în cartierul Bereasca

În ceea ce privește interferența lingvistică dintre limba romani (vorbită de pletoși și moraci) și limba română (cunoscută și vorbită de întreaga comunitate, inclusiv în interacțiunile dintre pletoși sau moraci) se remarcă influența puternică a limbii române asupra limbii romani, atât printr-o serie de împrumuturi lexicale, sau sub forma unor calcuri lingvistice, cât și ca frecvență, ca utilizare a uneia, limba română, în detrimentul alteia, limba romani, chiar și în conversațiile dintre romi. Astfel, apar împrumuturi pentru cuvinte uzuale precum: soakra (înlocuind cuvântul rom sasuj „soacră”), sokro (înlocuind cuvântul rom sastro„socru”), kumnatos (înlocuind cuvântul rom salo „cumnat”), ʒinero (înlocuind cuvântul rom ʒamutro „ginere”), etc. Un alt proces prin care influența limbii române asupra limbii romani se exercită sunt calcurile lingvistice, precum: Beś godǎver! „Stai cuminte!”, unde este preluat sensul pentru cuminte acela de „liniștit, potolit”, godǎver însemnând în primul instanță „deștept”, apărând chiar și forma Beś potol!, cu termenul preluat din română deja, cu același sens „Stai cuminte/ Stai potolit!”. Nu în ultimul rând, comutarea de cod este un procedeu prin care se remarcă influența limbii române asupra limbii romani, fenomen care se descrie prin alternarea folosirii a două sau mai multe limbi în cadrul aceleiași conversații, în cazul de față, utilizarea limbii romani și a limbii române. În acest fel, conversațiile fie încep în limba romani și se continuă în română, fie sunt intercalate propoziții sau fraze întregi în limba română. Motivația trecerii de la o limbă la alta poate fi dată de starea de spirit, subiectul atins în discuție, fluența și rapiditatea transmiterii mesajului, sau importanța și relevanța conținutului mesajului, aici putând remarca spre exemplu trecerea discursului în limba romani și optarea pentru numerele în limba română, fie atunci când este vorba de numerele de telefon, numărul de exemplare sau produse într-o tranzacție, sau atunci când se face referire la o sumă de bani, o posibilă explicație fiind intenția vorbitorului de a fi cât mai clar în exprimare și transmiterea mesajului, penru a nu exista eventuale confuzii. Un caz special întâlnit în comunitate a fost acela când unul dintre subiecții intervievați, care provine dintro căsătorie mixtă între ursari și moraci, a relatat situația comutării de cod între trei idiomuri: graiul romilor ursari, cel al romilor moraci și limba română, dificultățile întâmpinate în a se concentra la toate cele trei niveluri, în special la cele două graiuri, determinând-o în cele din urmă să opteze doar pentru limba română, mărturisind: „atunci mă lipsesc și vorbesc românește”[14].

Interferența lingvistico-culturală dintre romii și românii din Bereasasca, însă, presupune și influența inversă, inclusive la nivelul limbii, o serie de cuvinte și expresii pătrunzând din limba romani în limba română, mai ales la nivelul argoului. Astfel, argoul reprezintă o categorie a vocabularului, specifică unor grupuri delimitate socio-cultural. Grupurile care apelează la acest tip de comunicare convențională au drept scop autodistingerea, izolarea lingvistică de marea majoritate a vorbitorilor, printr-o traducere indirectă a gândurilor și sentimentelor. Cuvintele și expresiile argotice sunt caracteristice mai ales spațiului urban, având ca mediu de răspândire zonele periferice ale orașului, cum este și cazul cartierului Bereasca. Aceste structuri sociale dezvoltă o psihologie comună, în raport cu nivelul cultural, ocupația, vârsta, argoul indicând astfel gradul de coeziune al acestor grupuri relativ închise. Fiind parte a lexicului, fenomenul nu poate fi dirijat, controlat sau canalizat într-o anumită direcție în sensul ameliorării, și, cu atât mai puțin, nu poate fi înlăturat, „limbajul argotic reprezentând un univers guvernat de propriile legi, un instrument indispensabil de comunicare în situații bine definite”[15]. Această organizare independentă de normele lingvistice, are drept urmare instabilitatea argoului, manifestată printr-o permanentă înnoire a termenilor, datorată caracterului încifrat pe care argoul trebuie să-l îndeplinească, dar, mai ales, revizuirea continuă a structurilor argotice, apare ca o nevoie a dezvoltării expresivității cu care argoul este încărcat. Însă, deși evoluția argoului este iminentă și autonomă, cuvintele și expresiile argotice sunt dependente de un anumit context. Apariția acestor structuri ca unități individuale, în afara unui context, anulează efectul argotic, valoarea argoului fiind interdependentă de conotație, asigurată doar de către un context. Dependența argoului poate fi pusă în relație și cu limbajul comun, structurile argotice apărând, de fapt, în urma activării unor noi sensuri, date cuvintelor deja existente în limbă, excepție făcând împrumuturile, sau termenii repuși în circulație din fondul pasiv.

Abordările recente, în studierea argoului, aduc în discuție valabilitatea cracterului secret pe care îl presupune argoul. Se observă, astfel, o nouă tendință în dezvoltarea acestui fenomen, în care accentul se pune pe expresivitate, caracterul criptologic fiind recunoscut doar ca un atribut primar al argoului, manifestat la origini de grupurile de răufăcători, din necesitatea de criptare a mesajului. Renunțarea parțială la caracterul încifrat a apărul pe fondul expunerii repetate a unor variante argotice, răspândite în domenii socio-culturale diferite. Acest fapt a condus la pierderea esenței cripologice și, treptat, acești termeni au fost asimilați de limbajul comun. Uzura argoului actual a fost încurajată și de către desființarea barierelor sociale, dar și de factori privind interculturalitatea sau cei ai globalizării. S-a încercat, astfel, conceperea unui limbaj argotic internațional, în care se observă abundența împrumuturilor din limba romani, emițându-se chiar ipoteză că „fondul internațional al argoului ar fi format prin excelență din cuvinte de origine țigănească”[16]. Această situație poate fi explicată și prin răspândirea grupurilor de romi în întreaga lume, cu precădere în Europa, fapt care a determinat clasificarea cuvintelor din limba romani într-o categorie specială de împrumuturi, cu forme similar sau chiar identice în majoritatea registrelor argotice din Europa.

Este cunoscut faptul că termenii de origine romani predomină și în argoul românesc, ca urmare a contactului direct dintre cele două limbi. Studiile recente indică, însă, o scădere a numărului de cuvinte de origine romani din cadrul argoului românesc, atenția fiind îndreptată către alte împrumuturi străine, anglicismele având întâietate, dar și către fondul pasiv, prin repunerea în circulație a unor arhaisme de origine latină. Devansarea termenilor de origine romani a fost determinată și de scăderea caracterului secret al argoului actual, împrumuturile din limba romani fiind adoptate în mare măsură datorită potențialului criptic de care acestea dispun, mai întâi ca formă și mai apoi ca sens, „tema cuvântului de origine țigănească fiind necunoscută limbii generale”[17].

În continuare vom prezenta câteva aspete privind analiza argoului de origine romani, utilizat în cadrul comunității mixte (români și romi: lăieși, pletoși, moraci) din Bereasca, dar și în afara comunității, făcând referire la mediul profesional în care membrii familiilor intervievate își desfășoară activitatea. Astfel, raportat la comunitatea studiată, funcția primară a argoului de origine romani a fost aceea a izolării prin limbă, de camuflare a mesajului. Treptat, însă, prin decodificarea acestor cuvinte și expresii, caracterul secret s-a pierdut, argoul de proveniență romani fiind utilizat actual mai mult pentru funcția expresivă, care încă persistă. Cei intervievați au recunoscut ineficiența cuvintelor din limba romani în codarea mesajului, caracterul secret al argoului de origine romani fiind reactivat cel mult doar ocazional, în afara comunității, unde, o parte dintre termeni, nu sunt poate cunoscuți. Pe de altă parte, însă, sunt de precizat relatările celor intervievați, cu privire la utilizarea limbii romani ca instrument argotizant, în scopul camuflării mesajului. Astfel, la întrebarea: Ce limbă folosiți, predominat, în afara comunității?, o parte dintre subiecți au spus că preferă limba romani, pentru a nu fi înțeleși de marea majoritate, în unele dintre cazuri, nefiind neapărat vorba de caracterul secret al convorbirii, ci, mai degrabă, de o anumită siguranță și un anumit sentiment al controlului, făcând trimitere la funcțiile argoului prin care este pusă în valoare apartenența de grup și individualizarea.

Analizat în cadrul acestei comunități de romi, argoul de origine romani prezintă și câteva trăsături care necesită o cercetare mai amănunțită. Un prim aspect ar fi acela al observării unui oarecare fenomen de ciclicitate, prin care termenul argotic pătrunde în limba română din limba romani, primește influențele limbii române, și se reîntoarce în vocabularul limbii romani. Un astfel de exemplu este termenul argotic din limba română Mucles!, care nu a existat inițial în limba romani, nici ca formă, și cu atât mai puțin ca sens („Taci!/Tăceți””). Însă, prin suprapunerea argoului de origine romani și limba romani, vocabularul limbii romani s-a îmbogățit cu o structură nouă, care a adus cu sine și un sens nou, termenul Mucles!, cu sensul Taci!/Tăceți!, ajungând astfe să funcționeze și în limba romani cu acest sens preluat.

O consecință a conviețuirii argoului de origine romani cu limba romani, după cum am mai precizat, este faptul că funcția secretă a argoului din limba română ajunge să fie neutralizată de mediul limbii romani, limbă cunoscută de majoritatea etnicilor romi, și cel puțin intuită de către români sau romii nevorbitori de limbă romani. Drept urmare, se impune procesul de permanentă înoire a termenilor argotici. Un astfel de exemplu este termenul gagiu, cu sensul de „persoană neromă”, cunoscut de majoritatea membrilor comunității, inclusive cu sensul peiorativ pe care îl poate căpăta. Astfel că acesta a fost înlocuit, sau cel puțin dublat, cu termenul śudro, cu același sens „persoană neromă”, śudro înseamnând în limba romani „rece”, făcând trimitere la resimțirea de către etnicii romi, pe de o parte la o anumită distnță socială și culturală dintre cele două grupări entice, iar pe de altă parte, făcând referire la o anumită abordare cu superioritate resimțită din partea vecinilor lor români.

Din punct de vedere cultural, se remarca din nou influența culturii majoritare, a celei românești, asupra culturii rome, în special în rândul romilor vătrași, a lăieșilor și lăutarilor, care, pe lângă faptul că nu mai vorbesc limba romani, au și preluat o serie de elemente privind tradițiile și obiceiurile românești, în special cele asociate cu religia creștină și biserica ortodoxă, practicând ritualurile legate de nuntă, botez, sau înmormântare, în mare parte ca și în familiile românești, mici diferențe fiind remarcate privind elemente precum muzica, prezentă inclusiv în cazul înmormântărilor.

De asemenea, și moracii/ burcașii au preluat o serie de elemente culturale românești, de remarcat fiind și faptul că aceștia și-au pierdut complet și portul traditional rom, atât femeile cât și bărbații, păstrându-se în cazul anumitor familii la femei doar fusta lungă, din diverse material, cum ar fi cea de blugi, dar fără motivele tradiționale rome, și în cazul anumitor barbați mai în vârstă pălăria și vesta de piele, care ar putea face trimitere inclusiv la una dintre denumirile acestei categorii de romi, cea de burcași, anume la burcă, un tip de vestă bărbătească, aceasta rămânând doar o ipoteză. Alte influențe culturale din sfera românească în ceea ce-i privește pe moraci/ burcași, pot fi observate la nivelul căsătoriilor, fiind întâlnite inclusiv căsătorii mixte, atât cu lăieși, cât și cu români, situații în care sunt preluate și o serie de ritualuri din biserica creștin ortodoxă.

Cu privire la pletoși, aici se poate remarca o rezistență la schimbare mai crescută, în comparație cu celelalte două neamuri de romi, moraci și lăieși, aceștia păstrând o întreagă serie de tradiții și obiceiuri, inclusive portul, în special de către femei. În privința religiei este de observat trecerea unor familii extinse de romi pletoși la cultul penticostal, fenomen care poate fi pus pe seama influenței culturii românești din zonă, biserica care i-a cooptat fiind una românescă, neexistând încă o biserică romă de acest tip în carier, așa cum există altele în județ și în țară.

Urmărind cealaltă direcție a influențelor, dinspre cultura romă către cea românească, sunt de evidențiat căsătoriile mixte între romi și români, inclusiv în cazul moracilor și pletoșilor, în care au fost preluate de către soția româncă, sau soțul român, un număr mare de elemente rome, printre care și limba romani, noua familie formată având aparențele unei familii rome, copiii rezultați din astfel de căsătorii fiind deja integrați în nemurile și familiile lărgite rome. Un factor care a contribuit la această situație este și acela că soțiile sau soții români din aceste căsătorii sunt persoane care au crescut în această comunitate, cel mai adesea în proximitatea familiei de romi cu care a intrat în contact, preluând astfel o serie de elemente din cultura romă încă dinainte de căsătorie.

5. Concluzii

În urma analizei efectuate, privind interferențele lingvistice și culturale în comunitatea de romi Bereasca din orașul Ploiești, putem remarca influența consistentă a limbii române asupra limbii romani, printr-o serie de cuvinte împrumutate, precum soakra , sokro, kumnatos, ʒinero, înlocuind cuvintele vechi rome: sasuj, sastro, salo, ʒamutro, sau printr-o serie de calcuri lingvistice, precum Beś godǎver! „Stai cuminte!”, unde este preluat sensul „stai linistit/ stai potolit”, un alt fenomen prin care limba română își face simțită prezența fiind comutarea de cod, prin alternarea folosirii limbii române cu limba romani în cadrul aceleiași conversații, întâlnind chiar situații în care limba română ajunge să fie utilizată cu o frecvență mai mare. Remarcăm, însă, și influența inversă, inclusive la nivelul limbii, o serie de cuvinte și expresii pătrunzând și din limba romani în limba română, mai ales la nivelul argoului, de o importanță aparte în cadrul comunității fiind nevoie permanentă de înoire a termenilor argotici, un exemplu în acest sens fiind termenul gagiu, cu sensul de „persoană neromă”, dar care cunoscut fiind de majoritatea membrilor comunității, ajunge să fie înlocuit, sau cel puțin dublat, cu termenul śudro, având același sens „persoană neromă”, unde śudro înseamnă „rece”în limba romani.

În ceea ce privește influența culturală, este de remarcat influența culturii române asupra culturii rome, în special asuprea familiilor de romi lăieși, care, pe de o parte nu mai vorbesc limba romani, iar pe de altă parte sunt dovada clară a asimilării culturale, atât prin preluarea majorității tradițiilor și obiceiurilor românești, laice sau bisericești, cât și prin preluarea unor elemente sociale sau profesionale. Nu doar lăieșii sunt influențați de cultura românească, ci și moracii, prin pierderea portului tradițional, spre exemplu, sau prin preluarea unor elemente românești privind nunta sau botezul, o rezistență mai mare în ceea ce privește influența culturii românești fiind de remarcat la pletoși, mult mai conservatori din acest punct de vedere. Pe de altă parte, privind influența culturii rome asupra culturii românești, sunt de observat fenomenele din cadrul căsătoriilor mixte între romi și români, când cultura romă ajunge să fie dominantă și să caracterizeze în ansamblu noua familie formată.

Bibliografie

I. Surse documentare

Documenta Rrromaniae Historica (DRH DRH B Țara Rromânească: vol. II), 1972-1976, Editura Academiei, București.

II. Surse lexicografice

Academia Rromână, 2009, Dicționarul explicativ al limbii rromâne, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold.

Sarău, Gheorghe, 2006, Dicționar rrom-rromân, Editura Sigma, București.

Volceanov, George, 2007, Dicționar de argou al limbii rromâne, Editura Niculescu.

III. Bibliografie generală

Achim, Viorel, 1998, Țiganii în istoria României, Editura Enciclopedică, București.

Chelcea, Ion, 1944, Tiganii Din Romania. Monografie Etnografică, Editura Institutului Central de Statistică, București.

Got, Miorița, Baciu, 2007, Argoul românesc. Expresivitate și abatere de la normă, Editura Corint, București.

Grigore, Delia, 2001, Introducere în studiul culturii tradiționale rromani – Curs de antropologie rromani, Editura CREDIS, București.

Grigore, Delia; Neacșu, Mihai; Furtună, Adrian-Nicolae, 2007, Rromii…în căutarea stimei de sine, Editura Vanemonde, București.

Grosescu, Ioan, 2008, Mahalalele Ploieștilor, Editura Karta-Graphic, Ploiești.

Ionescu, Vasile, 2000, Deportarea rromilor în Transnistria: de la Auschwitz la Bug, Editura Centrului rromilor pentru politici publice „Aven amentza”, București.

Kogălniceanu, Mihail, 1900, Schiţă despre țigani, Tipografia Dacia, Iași.

Oprișan, Ana, 2000, Robia tiganilor in Tarile Romane, Moldova, Editura Centrului rromilor pentru politici publice „Aven Amentz”, București.

Petcuț, Petre; Grigore, Delia; Sandu, Mariana, 2003, Istoria și tradițiile rrrromilor, Editura RO MEDIA, București.

IV. Surse online

http://www.adevarul.ro/dilema_tiganeasca_recensamant_etnie_2011

https://grao.bg/tna/tab02.txt

Anexă

Întrebări interviu

1. Cum vă numiți și/ sau care e numele (porecla) după care vă cunoaște lumea în cartier?
2. Din ce neam de romi proveniți?
3. Ne puteți da exemple de practice, tradiții, obiceiuri prezente în familia, sau neamul de romi din care faceți parte?
4. Ce ne puteți spune despre meseria/ meseriile tradiționale practicate acum sau în trecut în familia dumneavoastră sau în neamul din care face parte?
5. Ce profesie aveți dumneavoastră actual? Ce profesii au copiii, nepoții?
6. Ne puteți spune cărei religii aparțineți?
7. Vorbiți limba romani în familie? Părinții, bunicii au vorbit?
8. Copii/ nepoții învață limba romani la școală? Ce părere aveți despre învățarea limbii romani la școală?
9. Ne puteți da exemple de cuvinte din limba română provenite din limba romani?
10. Dar cuvinte din limba română pe care le folosiți în limba romani?

NOTE

^[1] Delia Grigore, Introducere în studiul culturii tradiționale rromani – Curs de antropologie rromani (București: Editura CREDIS, 2001), 36.

^[2] Documenta Rromaniae Historica. DRH B Țara Rromânească: vol. II (București: Editura Academiei, 1972-1976), 75.

^[3] Petre Petcuț, Delia Grigore, Mariana Sandu, Istoria și tradițiile rromilor (București: Editura RO MEDIA, 2003), 61.

^[4] Numele personal Țigan, în sistemul onomastic medieval și mai târziu în cel actual, poate reprezenta fie un supranume etnic pentru un purtător din cadrul etniei rrome, fie un supranume calificativ de tip poreclă pentru un român, în cele mai multe situații făcând aluzie la culoarea pielii.

^[5] Problematica privind autoidentificarea romilor ca romi sau țigani, http://www.adevarul.ro/dilema_tiganeasca_recensamant_etnie_2011.

^[6] Delia Grigore, Mihai Neacșu, Adrian-Nicolae Furtună, Rromii…în căutarea stimei de sine (București: Editura Vanemonde, 2007), 185.

^[7] Mihail Kogălniceanu, Schiţă despre țigani (Iași: Tipografia Dacia, 1900).

^[8] Ion Chelcea, Tiganii Din Romania. Monografie Etnografică (București: Editura Institutului Central de Statistică, 1944).

^[9] Viorel Achim, Țiganii în istoria României (București: Editura Enciclopedică, 1998).

^[10] Ana Oprișan, Robia țiganilor în Țările Române, Moldova (București: Editura Centrului rromilor pentru politici publice „Aven Amentz”, 2000).

^[11] Ioan Grosescu, Mahalalele Ploieștilor (Ploiești: Editura Karta-Graphic, 2008), 47.

^[12] Procentul populației de etnie romă în Sliveni la recensământul din anul 2011, https://grao.bg/tna/tab02.txt.

^[13] Romii vătrași sunt romii sedentarizați încă din perioda sclaviei, rămași la „vatră” în curtea boierului și ocupându-se de o serie de munci legate de gospodărie.

^[14] Femeia de etnie romă, 57 de ani, casnică, aparținând neamului ursarilor, căsătorită cu un rom din neamul moracilor și stabili-tă ulterior în comunitatea Bereasca.

^[15] Miorița Baciu Got, Argoul românesc. Expresivitate și abatere de la normă (București: Editura Corint, 2007), 69.

^[16] Got, Argoul românesc, 77.

^[17] Got, Argoul românesc, 72.