CONFERINȚE

24 noiembrie 2020

Începând cu anul 2021, revista Sfera Politicii apare bianual.

31 ianuarie 2018

Sfera politicii, cea mai veche revistă de Științe politice din România, dorește să marcheze, prin două numere specialeCentenarul Marii Uniri și Președinția României la Consiliul UE.

Cele două momente au nu doar o puternică încărcătură simbolică, ci și importante resorturi politice, economice, sociale, istorice, culturale etc., fapt ce oferă multiple oportunități pentru cercetătorii din domeniul științelor sociale.

În acest sens, lansăm invitația de a publica în revista Sfera politicii studii și articole dedicate celor două teme.

Lucrările trebuie să fie elaborate în limba română sau în limba engleză şi să conţină, în mod obligatoriu, următoarele elemente: titlu (în limba română și engleză), autor(i), afiliere, abstract (în limba engleză), cuvinte cheie (în limba engleză), bibliografie.

Textele vor fi trimise pe adresa redactia@sferapoliticii.ro, cu respectarea regulilor de redactare specifice. Puteți consulta ghidul de redactare accesând http://www.sferapoliticii.ro/sfera/reguli_indexuri.php

Termen limită:
Președinția României la Consiliul UE –  1 iulie 2018 
Centenarul Marii Uniri. România, după 100 de ani –  1 octombrie 2018

Sfera Politicii este recunoscută CNCSIS (categoria B+), fiind indexată în baze de date internaționale precum DOAJ, EBSCO, CEEOL, ProQuest etc.

12 octombrie 2015

Revista „Sfera Politicii” are deosebita plăcere de a vă invita să participaţi la conferinţa „Colectiv – cauze şi efecte în societatea românească”, organizată pe data de 14 decembrie 2015, în intervalul orar 16 -18, la Biblioteca Naţională (Bdul. Unirii nr. 22), Hub-ul Cetăţeniei Active (mezanin).

La conferinţă vor participa reprezentanţi ai comunităţii academice, ai societăţii civile, precum şi ai mediului politic. Discuţiile vor fi moderate de profesorii Radu Carp şi Alexandru Radu.

Organizatorii conferinţei îşi propun să genereze un spaţiu de discuţii şi dezbateri contructive, în cadrul căruia vorbitorii şi participanţii să poată analiza evoluţiile sociale generate de tragedia din clubul Colectiv.

Acoperirea media a evenimentului va fi asigurată de partenerul nostru media Agerpres.

7 iunie 2015

Fundația Orient Express și revista Sfera Politicii organizează Conferința „25 de ani de experiență electorală postcomunistă”, care va avea loc luni, 8 iunie 2015, la Biblioteca Centrală Universitară,  Sala de Consiliu, între orele 15.00 și 19.00  

Marcând cei 25 de ani scurşi de la primele alegeri postcomuniste, evenimentul îşi propune să contureze principalele teme ale practicii şi teoriei româneşti din domeniul electoral, printr-un dialog al protagoniştilor alegerilor şi al experţilor din sfera ştiinţei politice, sociologiei, istoriei şi dreptului constituţional.  

 Evenimentul este proiectat a avea două secţiuni, una de memorialistică electorală, cu participarea unora dintre cei mai importanţi actori electorali ai perioadei, şi o secţiune de dezbateri academice, sub forma unei mese rotunde pe teme alectorale, intervenţiile participanţilor urmând să fie publicate într-un număr special al Sferei Politicii. Conferinţa va fi însoţită şi de o lansare de carte. Totodată, participanţii la eveniment vor putea dialoga şi în cadrul informal al unui cocktail ce va încheia evenimentul.    

Prof.univ.dr. Alexandru Radu
Redactor-şef Sfera Politicii 

INFORMAŢII UTILE PRIVIND CLASIFICAREA REVISTELOR

În perioada 2008-2011, categoriile de reviste recunoscute CNCSIS au fost A, B+ şi B.
http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/CATEGORIILE_CNCSIS.pdf

În anul 2008 subcategoria B+ a devenit zona revistelor româneşti indexate BDI, dar care îndeplinesc toate condiţiile pentru categoria B.
http://www.cncsis.ro/articole/1901/Arhiva-2005-2010.html

În  anul 2007, pentru promovarea revistelor românesti cu vizibilitate pe internet, a fost introdusă subcategoria B+.

CNCSIS a introdus, începând cu anul 2005, categoriile de clasificare a revistelor ştiintifice românesti.(A, B, C si D)

Pentru perioada anilor 2003, 2004, CNCSIS nu a afişat pe site lista revistelor recunoscute

Începând cu ianuarie 2012, CNCS a decis  eliminarea categoriilor A, B+ şi B, pentru revistele din aria ştiinţelor  politice şi sociologie, intrând în vigoare Ordinul nr. 4691 din 26 iulie 2011, modificat ulterior  cu Ordinul nr. 3697 din 10.04.2012 .

Revista Sfera Politicii este o revistă BDI, care a respectat şi respectă cele două documente eliberate de MECTS.

În perioada 2008 (ianuarie)-2011 (decembrie), categoriile de reviste recunoscute CNCSIS au fost A, B+ şi B.
http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/CATEGORIILE_CNCSIS.pdf

În anul 2008 subcategoria B+ a devenit zona revistelor româneşti indexate BDI, dar care îndeplinesc toate condiţiile pentru categoria B.
http://www.cncsis.ro/articole/1901/Arhiva-2005-2010.html

În  anul 2007, pentru promovarea revistelor românesti cu vizibilitate pe internet, a fost introdusă subcategoria B+.

CNCSIS a introdus, începând cu anul 2005, categoriile de clasificare a revistelor ştiintifice românesti.(A, B, C si D)

Pentru perioada anilor 2003, 2004, CNCSIS nu a afişat pe site lista revistelor recunoscute

15 iulie 2013

Revista Sfera Politicii respectă prevederile Ordinului nr. 4.204/2013 pentru modificarea anexelor nr. 3, 5, 9, 18, 19, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 33, 34 şi 35 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6.560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 440 din 18.07.2013.

În conformitate cu indicatorul I2, o revistă trebuie indexată în cel puţin 2 dintre bazele de date internaţionale recunoscute.

Bazele de date internaţionale recunoscute sunt următoarele: ISI Web of Knowledge, Scopus, EBSCO, ProQuest, CEEOL, Ulrich, ERIH, Index Copernicus, CSA, GESIS, IBSS, SAGE, OVID, ECOLIT, Psychlit, PubMed, Elsevier, Springerlink, Persee, DOAJ, JSTOR, SSRN, REPEC.

În conformitate cu Indicatorul 2, fiecare articol (unic autor) publicat în revista Sfera Politicii va primi cu 4 puncte, la evaluarea pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare.

7 mai 2012 –

Sfera Politicii este o revistă care respectă prevederile din
Ordinul Nr.3697 din 10.04.2012 publicat în Monitorul Oficial din 7 mai 2012 (pp.7-9)
pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.691/2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare, pentru domeniile ştiinţifice aferente panelului pe domenii fundamentale P4 – Ştiinţe sociale din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, a Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.759/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi a structurii acestuia şi a Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.089/2011 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale Panelului 4 – Ştiinţe sociale din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare; ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului; ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 299 din 07 mai 2012
Pentru Sociologie, Ştiinţe politice şi administrative, Ştiinţele comunicării, bazele de date interna-ţionale recunoscute sunt următoarele:

ISI Web of Knowledge,
Scopus,

EBSCO,
ProQuest,
JStor,
Cairn,
ERIH,

DOAJ,
Persée,
ProjectMuse,
Hein Online,

SpringerLink,
RePEC,
PA@BABEL,

IBSS

În conformitate cu Indicatorul 2, o revistă indexată în BDI trebuie să fie indexată în minimum trei din bazele de date prezentate mai sus.
Revista Sfera Politicii este indexată în:
a) DOAJ
b) EBSCO
c) Proquest
În conformitate cu Indicatorul 2, fiecare articol (unic autor) publicat în revista Sfera Politicii va primi cu 4 puncte, la evaluarea pentru accederea la gradele de conferenţiar, profesor, respectiv, cs.2 şi cs.1.
Ordinul Nr.3697 din 10.04.2012 publicat în Monitorul Oficial din 7 mai 2012 (pp.7-9)
Poate fi accesat la adresa indicată mai jos.
http://www.moficial.ro/2012/0299.pdf

ian. 2012-7 mai 2012
Sfera Politicii este o revistă care respectă prevederile din
Ordinul nr. 4691 din 26 iulie 2011
privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare, pentru domeniile știinţifice aferente panelului pe domenii fundamentale P4 – Ştiinte sociale din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU)
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 28 iulie 2011 (pp. 21-23) paragraful 2.1, unde e arată că:

Pentru sociologie, ştiinţe politice şi administrative, bazele de date internaţionale recunoscute sunt:
a) ISI Web of Knowledge
b) Scopus
c) Proquest
d) EBSCO
e) CEEOL
În conformitate cu Indicatorul 2, o revistă indexată în BDI trebuie să fie indexată în minimum trei din cele cinci baze de date prezentate mai sus.
Revista Sfera Politicii este indexată în
a) CEEOL
b) EBSCO
c) Proquest

În conformitate cu Indicatorul 2, fiecare articol (unic autor) publicat în revista Sfera Politicii va primi cu 2 puncte.

http://www.cnatdcu.ro/wp-content/uploads/2011/04/05351-3.pdf

The Sphere of Politics Magazine (Sfera Politicii) abides by the rules imposed by the Order of the Minister of Education, No. 4691 of July 26th 2011 regarding the approval of the basic mandatory standards needed for granting higher education titles, professional degrees or any other professional licenses, needed for exercising all the research activities included in the National Council’s for Titles, Diplomas and Certificates (CNATDCU) P4 panel – Social Sciences.
ISSUER The Ministry of Education, Research, Youth and Sport Published in the Official Journal of Romania, Monitorul Oficial,No. 535, July 28, 2011 (pp. 1-23), Paragraph 2.1, showing that :

For disciplines such as Sociology, Political Science and Public Administration, the recognized international databases are the following:
a) ISI Web of Knowledge
b) Scopus
c) Proquest
d) EBSCO
e) CEEOL

According to Indicator no. 2, a journal indexed in IDB is to be found in at least three of the five databases listed above.
The Sphere of Politics (Sfera Politicii) is presently indexed in:
a) CEEOL
b) EBSCO
c) Proquest

http://www.cnatdcu.ro/wp-content/uploads/2011/04/05351-3.pdf

2011
Sfera Politicii este o revistă  recunoscută CNCSIS, categoria B +, cod CNCSIS 745.

The Sphere of Politics (Sfera Politicii) is a monthly political science review, certified by The National Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), B+ classification, CNCSIS code 745.

http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/B+ian_2011%281%29.pdf

2010
Sfera Politicii este o revistă  recunoscută CNCSIS, categoria B +, cod CNCSIS 745.

The Sphere of Politics (Sfera Politicii) is a monthly political science review, certified by The National Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), B+ classification, CNCSIS code 745.

http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/B+_2010_arhiva.pdf

2009
Sfera Politicii este o revistă  recunoscută CNCSIS, categoria B +, cod CNCSIS 745.

The Sphere of Politics (Sfera Politicii) is a monthly political science review, certified by The National Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), B+ classification, CNCSIS code 745.

http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/reviste_cat_B+_09_arhiva%281%29.pdf

2008
FĂRĂ INDEXARE

Not indexed

2007
Sfera Politicii este o revistă  recunoscută CNCSIS, categoria B +, cod CNCSIS 745.

The Sphere of Politics (Sfera Politicii) is a monthly political science review, certified by The National Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), B+ classification, CNCSIS code 745.

http://www.cncsis.ro/UserFiles/File/politica%20stiintei/reviste_cat_B+_07.pdf

2006
FĂRĂ INDEXARE

Not indexed

2005
Sfera Politicii este o revistă  recunoscută CNCSIS, cod CNCSIS 745.

The Sphere of Politics (Sfera Politicii) is a monthly political science review, certified by The National Council for Scientific Research in Higher Education (CNCSIS), CNCSIS code 745.

2004

2003